duminică, 11 octombrie 2009

curcubeu

toate micile amănunte
cum ar fi;
culoarea ochilor tăi,
mâinile ameninţător de mari,
buzele cărnoase conturate perfect,
desen abstract
şi pielea bătătorită,
stau mărturie
a cât poţi încă să fii
greşeala
anilor rămaşi amprentă
pe fiecare cuvănt,
târziul colorând visele
în curcubeu
peste prăpastia dintre "eu"şi "tu",
punte de remuşcări
în speranţa că poate mâine
ne vom spune toate cuvintele
privind cum se sparge bariera
timpului necruţător.
"eu"-l din tine şi "tu"-l din mine
devin un întreg a iubiri,
bumerangul speranţei străpunge
inimile împietrite de aşteptări
doar ecoul unui ţipăt târziu
mă trezeşte la aceiaşi realitate
în faţa acestor poeme
subiective
dure.

prăpastia

nu reuşesc să mă ţin
pe picioare,
mă prăbuşesc în mine toată
cu creier,
visele mă trag tot mai jos,
spre adâncul fiinţei.
mă trezesc lângă bagajele răvăşite
într-o  încăpere cu pereţii roz
venişoare firave
de culoarea liliacului înflorit.
într-un colţ al minţii
pe singurul scaun,
desenat în culorile curcubeului
stă tolănită viaţa
îmbrăcată în roşu,
cu părul cârlionţat
prins cu un buchet de lacrimi aurii,
priveşte sfidător.
pe masă stau răvăşite amintirile
împrăştiate peste tot
furioase şi flămânde,
lumina lumânarii mă ajută să văd
dezordinea,
nu mai am loc să-mi aşez mâinile.
mirată
în mijlocul camerei privesc
cu ochii minţii,
am reuşit să mă pierd ...
unde sunt eu...
adorm aproape de uitare,
fără gânduri
transformându-mă în propriul vis
din care nu pot să mai ies.
rămân închisă,
prizoniera proriei erori.