Roşu rubin

am avut un destin,

o poveste de spus zi de zi,

despre cum aş fi vrut să fii

cum am visat de copil.

câte zile şi nopţi am clădit

catedrale cuvinte
altare de rugi

pentru aceeaşi iubire eternă,

(în tăcerile lungi

aşteptări îngenunchiate

la altarul cuvintelor nespuse,

scrise doar cu sfială noaptea,

ca o rugăciune personalizată

până când am devenit cuvânt

purtat de propria credinţă,

spre o destinaţie necunoscută

dar nu erai “tu” nici Vladimir,  

doar mintea creia acelaşi personaj

ca pe o floarea de colţ de neatins.)  

am crezut că voi şti

să mă apăr de mine ,

pentru cei ce mă vor

o formulă a timpului actual,   

folosită într-o schemă universală

fiecare având un rol stabilit

încă de la naştere...

(speranţe inocente,

sădite în dimineţile dinainte

de rugăciune cu smerenie,

credinţa că trebuie să crească

făcând roade  

pentru sufletul de care mulţi au uitat,

alergând de la un an la altul

doar pentru a câştiga

bani, bani...

banii pentru care vieţile au devenit

moneda de schimb a unui fel de fericire

aproape distructivă,

orbi în cursa cu timpul

acelaşi timp care vine şi-ţi cere socoteală

când tu deja ai mâinile însângerate

de propriul sânge.)

am păstrat pentru mine femeia 
născută pentru iubire,

dintr-o mare iubire

crescută cu aceiaşi iubire

despre care aproape că nici nu se mai ştie,

sentimente, cuvinte, cui îi pasă...

(trădări şi minciună,

vieţi trăite cu frica zilei de mâine,

prietenii aruncate la zar 
cuvinte.

dimineţi cu conştiinţa la masă,

privind golul creat între adevăr şi adevăr.

rămaşi fără identitate în propria capcană

doar pentru a ne arăta  nouă cine suntem.

lipsiţi de sentimente

în orbirea definitivă a nimicului

respirăm propria respiraţie bolnavă.)

nu mă mai ajung de cât am crescut

în înălţimea spirituală,

din frica de a nu mă pierde in deşert

am tot pus la rădăcină apă şi vitamine,

buline colorate cu viaţă

şi cum să opresc creşterea,

revenirea pentru a mă reaşeza,

să mă strâng în braţe

cu dragostea rămăsă

doar în amintire.

blestemul iubirii

să simţi în fiecare dimineţă

prin aburul cafelei dansând ameţitor

parfumul celei care te iubeşte

cum na-i mai fost iubit de când erai un “om”.

în muzica lăsată  în surdină

şoaptele ei să-ţi spună te iubesc

cu inocenta primei seri în care ţi se dăruia.

să simţi corpul plângând în spasme

cum te respinge şi-n acelaşi timp te vrea

cu frica celei care nu cunoaşte

nici cine eşti nici când vei dispărea…

s-o vezi trecând prin ochii amintirii

la braţ cu alt bărbat curtenitor

să vrei doar s-o atingi cu gîndul

când ea dispare ca un simplu nor,

să te trezeşti în miez de noapte

să simţi cum te atinge temătoare

cum te sărută cu lacrimi de copilă

ce încă mai visează la “făt frumos”

venit pe calul alb călare.

să ştii că este ea aleasa vieţii tale

venită cu iubirea-n măna ta păgână

cu inocenţa unei copile plină de speranţe

rănită de orgolii şi jocuri fără milă.

să vrei, să simţi, să ştii, să crezi,

să-ţi pară rău, fără să poţi să faci ceva,

nu pentru că nu o iubeşti

doar pentru că ti-e frică să accepţi

că este ea.

    

Ziua aceea

aici e biroul,mă gândesc la tine

cu dorinţa nebună de a te îmbrăţişa,

cu această iubire care se revoltă.

maşina de scris umilă şi tăcută

aşezată în faţa mea cu limba tăiată,

pentru a nu vorbi.

limba-
amândoi-
vieţi misterioase…

a fost ieri ziua aceea.

a fost ziua limbi tale,

ce  ieşea dintre buzele conturate,

două porţi deschise spre infern,

jumătate animal, jumătate pasăre,

blocate în inima mea.

a fost ziua regelui cu legi nescrise,

am mângâiat venele roşii, venele albastre,

mâinile au atins corpul

au tremurat de dorinţă,

au coborât spre a descoperi intimităţile tale,

unde diamantele sunt închise

iesind afară doar pentru a construi

secunde şi minute de dorinţi.

sângele strigă
naşte povestea imposibilă

modelând o statuie umilă
sufletul meu.

uimită aşteptândute.

a fost ieri ziua aceea.

a fost ieri ziua feţei tale
de după dragoste

cântecul unei fetiţe,

respiraţiile împreunate a tăcere,

degetele desenând mici surâsuri

pe buze,

cu cele mai simple cuvinte am scris

in inima ta TE IUBESC,

am spus în şoaptă “trezeştete”,

ai deschi ochii
ai continuat să dormi.

am intrat în visul tău,
am făcut dragoste

prinzând rădăcini în corp,

s-a nascut copilul nostru

purtându-l fără să ştii în casă

pentru a nu-mi lipsi tu niciodată.

ieri nu am dorit să fiu uitată.

uite maşina asta de scris,

cu limba tăiată
stă în faţa mea

mai guralivă ca oricând,

şi această iubire

rămasă în ziua aceea
de ieri.