aer şi iubire

iubirea se sparge

în granule de lumină

călăuză fidelă a unei bucurii

ce poate dura sau nu.

se instalează comod

în viaţă,

în somn

în cuvinte, peste tot.

mă trezesc căutând 

propria-mi fiinţă,

nici nu ştiu dacă mai exist

sau,
sunt doar imaginea

de pe coperta ultimei carţi.

confuză, 
scriu în speranţa

că mă voi recunoaşte.

iau bucăţi din mine

le agăţ de fiecare poem

scris cu iubire, 
despre iubire,

cu prea multe

cuvinte uneori,

ca aerul respirat

fără măsură

risipă.

convinsă, 
că nu se poate termina

aerul, iubirea…

mai mult

ele nu costă nimic.

atunci de ce mă simt

tot mai săracă...

micuţa

"buni, 
nu ai pus virgulă,

începi cu literă mică...

ciudat mai scrii,

nu ţii cont de nici o regulă".

nu am avut timp

să văd,
floarea de lotus a crescut

lumină.

"ştii, eu, când voi fi mare

mă voi căsători…

dar…
să nu spui nimănui

e secretul nostru,

o să am şi un iubit

în acceeaşi casă".

micuţo, dar soţul tău?

"poate avea şi el o iubita...

aşa, 
nu vom fi nevoiţi

să divorţăm niciodată".

apoi tace,

tăcere grea

ca şi cum

nu ar mai vrea nimic.

eu,

ridic privirea şi-l rog

pe”EL”, să rămân 
sănătoasă,
la minte.

micuţa continuă inocentă,

"buni ai promis

că nu spui nimănui

e un secret doar,

de ce mă scrii".

mângâi creştetul binecuvântat,

mă adun din cuvinte

cu speranţe cu tot.

noaptea noastră

lasă iubirea,

nu mutila frumuseţea

atât de fragilă,

pleacă în tăcere...

nu spulbera magia

nopţilor netrăite.

mâine poţi ucide,

doar, 
că până mâine

e această noapte,

doar a noastră,

poate înflori liliacul,

pot spune 
cuvântul magic,

poţi vedea 
ce n-ai ştiut să vezi

sau, 
pur şi simplu

iubirea poate cânta

ultimul cântec 
de dragoste,

trezindu-ne 
din vis.

Voiam să-l iubesc

voiam doar să-l iubesc
cum iubeşte pământul ploaia,
voiam să fiu
gândul de dimineaţă
lacrima de fericire,
drumul spre bucuria de zi cu zi.
mîinile mi-au crescut copaci
care se înălţau spre cer
pentru a cere ajutor,
ochii doi porumbei albi
zburau spre lumină.
merg ca un orb
cu corpul tremurând,
aş vrea să ajung la periferia
acestei existenţe,
pentru a-mi găsi identitatea
piedută în oceanul de gânduri.
nu mă recunosc
stau faţă în faţă cu această oglindă
văd doar o umbră care se uită
înspăimântată la mine.
voiam doar să-l iubesc,
cu toate fricile din lume,
voiam să-i fiu,
femeie, fetiţă, prietenă bună,
iubirea cea mare
tremurând în mâinile lui reci.

voiam doar să-i fiu.....

Nu există cuvinte

nu există cuvinte
dorul de buzele tale,
două raze de soare,
dorinţa de a face dragoste
două stele care se întâlnesc
contopindu-se în infinit,
simplu, fără reguli
doar sentimentele
fragile şi-atât de transparente.
nu există cuvinte
depărtarea se instalează comod,
cu surâsul otravit,
te face să simţi
singurătatea absolută
necunoscută.
te transformi în copacul solitar
cu braţele ridicate la cer
fără să simţi foame
sau dorinţa pentru a trăi.
devii înalt tot mai înalt
fragil de vulnerabil
simţi cum te desprinzi
de propria persoană
singurul gând
de-a îmbrăţişa infinitul,
care priveşte cu răbdare
durere îmbrăcată
în roşu de foc.
nu există cuvinte.