prăpastia

nu reuşesc să mă ţin
pe picioare,
mă prăbuşesc în mine toată
cu creier,
visele mă trag tot mai jos,
spre adâncul fiinţei.
mă trezesc lângă bagajele răvăşite
într-o  încăpere cu pereţii roz
venişoare firave
de culoarea liliacului înflorit.
într-un colţ al minţii
pe singurul scaun,
desenat în culorile curcubeului
stă tolănită viaţa
îmbrăcată în roşu,
cu părul cârlionţat
prins cu un buchet de lacrimi aurii,
priveşte sfidător.
pe masă stau răvăşite amintirile
împrăştiate peste tot
furioase şi flămânde,
lumina lumânarii mă ajută să văd
dezordinea,
nu mai am loc să-mi aşez mâinile.
mirată
în mijlocul camerei privesc
cu ochii minţii,
am reuşit să mă pierd ...
unde sunt eu...
adorm aproape de uitare,
fără gânduri
transformându-mă în propriul vis
din care nu pot să mai ies.
rămân închisă,
prizoniera proriei erori.