cele două ,,eu,,

cele două ,,eu,,

oglinda, prietenă fidelă

există dintotdeauna,

nu m-a trădat niciodată...

ne-am certat la cuțite

aruncâdu-i nessul în față,

urlând disperată de fiecare dată

când reușea să-mi arate adevărul,

dificil de acceptat

de cele mai multe ori.

trebuie să știți,

în fiecare dimineață

ca un ritual meticulos

prepar nessul,

pe măsuța din fața oglinzii.

încă somnoroasă

cu ochii abia deschiși

se uită critic la mișcările

lente,

făcute calculat

la nivelul unei tensiuni

și ea dintotdeauna  80/60...

-uite-te la cea dinlăuntru,

nu la cea care se holbează

la mine

știind bine că nu pot accepta

să văd distanța dintre tine

și tine...

la ce folosește filosofia

 înțelepciunii tale

atâta timp cât tristețea te sfâșie,

ții închisă

femeia frumoasă ce ești

e sensibilă

zici tu,

ar fi strivită

de răul ce bântuie

timpul în care trăiești...

privesc ochii oglinzii ieșiți din orbite

de dragoste

și grijă pentru viața

din care lipsește doar bucuria

zilelor în care te trezești

tu cu tine,

fără frica de a fi transparentă...

ascunsă sub măști colorate

pentru ca un mâine

să existe,

mai mult devenită războinic

al idealurilor

feministe,

până la uitarea de sine

în speranța că ,,ea,, femeia,

poate surâde cu ochii deschiși

oricărui ,,el,,

aducător de destine,

necunoscute...